Despre artist

 

https://galeriagabriela.wordpress.com/


Gabriela Călinoiu, artist plastic profesionist, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România.



Prin lucrările mele doresc să comunic cu iubitorii de frumos și să le împărtășesc frumusețea vieții înconjurătoare, dar și o parte din ceea ce simt eu pentru natură.
Culorile ne transmit anumite stări sufletești datorită faptului că noi, oamenii, le percepem nu doar cu mintea, ci și cu inima. Iubitorii de artă sunt la fel peste tot. Mă adresez cu sinceritate tuturor acelora care iubesc frumosul.
Arta, fie ea plastică, muzicală, literară, nu are granițe.
În pictura mea culorile sunt vii, luminoase (negrul este folosit într-o mică măsură, doar ca accent), iar formele sunt mult simplificate. Îmi place sa mă joc cu opacitatea și transparența.
Natura pe care o pictez nu este neaparat abstractă sau neînțeleasă, ea este adusă din alta lume, neștiută de nimeni, este adusă din suflet.
Pictura mea se bazează în primul rând pe culoare.

DISTINCȚII/ PREMII

2019: Premiul 3 la Salonul Internațional de pictură în acuarelă IWS ROMÂNIA.